Despre carte: 2019 / „Întotdeauna mi-am dorit să ucid cerul, încă din copilărie. Când am împlinit nouă ani, am încercat: atunci l-am cunoscut pe polițistul bun Raymon și am ajuns la Fountains. Aici a trebuit să explic tuturor că mă numesc Dovlecel și nimic altceva, a trebuit să învăț și să mă culc la timp. Dar există o căruță întreagă de copii și o mulțime de profesori și nu voi uita niciodată pe niciunul dintre ei!” Acesta este modul în care personajul său principal ar putea vorbi pe scurt despre această carte. Un băiat nu foarte educat, care se află într-un orfelinat modern francez, descrie în detaliu toți locuitorii „Fântânilor”, relațiile lor între ei și cu lumea exterioară și, cel mai important, ceea ce se întâmplă în propriul său cap. Cum e să fii orfan pe care nimeni nu și-l dorește? Și dacă cineva are nevoie de tine, ce se schimbă? Există multe în această carte care ating sufletul și vă ajută să vă amintiți că visele din copilărie ar trebui să devină realitate. Aș dori să descompun „Autobiografia lui Zucchini” în citate pentru a le arăta tuturor adulților care, dintr-un motiv oarecare, uită atât de repede ce înseamnă să fii copil. Gilles Paris (născut în 1959) nu publică des noi texte: un roman la zece ani este ritmul obișnuit al acestui fost jurnalist, cunoscător literar și pasionat de film. Dar fiecare dintre cărțile lui este ca un diamant: nu există cuvinte inutile sau episoade trecătoare în ele. „Autobiografia dovlecelului” a fost tradusă în limba rusă de Ira Filippova, care a oferit cititorilor ruși cărți de Jean-Philippe Arroux-Vigneault, Timothée de Fombelle, François Place și mulți alții. Scrisă în 2002, Autobiografia unui dovlecel este binecunoscută în Franța: a fost filmată de două ori, o dată ca film de televiziune și o dată ca film de animație. Gilles Paris trebuie să respingă nenumărate întrebări: „Tu ești Dovlecel?” El răspunde invariabil: „Dovlecelul este fiecare dintre noi. Măcar puțin».